Care sunt cele mai sănătoase uleiuri vegetale? - Natur House

Care sunt cele mai sănătoase uleiuri vegetale?

Un ulei vegetal este o trigliceridă extrasă dintr-o plantă, mai exact, din semințele unei plante. Acestea pot schimba complet gustul unui preparat, oferindu-i savoare și omogenizându-l. 

Uleiul se utilizează în bucătărie la salate, unde se pune crud, la preparate prăjite în baie de ulei sau la ciorbe și supe pentru un plus de gust.

Cele mai populare tipuri de ulei vegetal, dar și cele considerate sănătoase sunt:

  • Uleiul de rapiță – este recomandat pentru prăjire ș coacere, iar în cazul în care este rafinat, poate fi folosit la salate. Acesta are un gust ușor amărui și conține valori ridicate de grăsimi Omega 3 și Omega 6, care asigură buna funcționare a sistemului nervos și încetinesc procesul de îmbătrânire.
  • Uleiul de porumb – potrivit pentru prăjire, acest ulei nu are o aromă puternică, așadar nu va modifica foarte mult gustul preparatelor. Acesta este bogat în vitamina E, substanță cu puternice efecte antioxidante și are efect tonic, contribuind la funcționarea optimă a rinichilor, a ficatului și a sistemului digestiv.
  • Uleiul de floarea soarelui – de departe cel mai utilizat în țara noastră, acest ulei este potrivit pentru orice preparat și este o sursă esențială de Omega 6. Aceste grăsimi combat inflamația, susțin sănătatea sistemului osos, reduc riscul de afecțiuni cardiace și multe alte beneficii pentru organism.
  • Uleiul de măsline – acesta este considerat cel mai sănătos ulei de consum larg, dar trebuie citită cu atenție eticheta pentru a nu consuma un ulei contrafăcut, nociv pentru organism. Dacă este virgin sau extravirgin, uleiul de măsline este ideal pentru salate, iar dacă vorbim despre unul rafinat, atunci cel mai bine se potrivește unui preparat prăjit sau copt. Uleiul de măsline conține acizi grași Omega 3 și Omega 6, dar și vitaminele E și K, fiind benefic persoanelor care suferă de afecțiuni cardiovasculare.
  • Uleiul de cocos – utilizat mai mult în cosmetică, acest ulei deține un gust puternic aromat, pe care îl poți integra în viitoarele tale prăjituri. De reținut este faptul că și acest ulei oferă avantaje celor care îl consumă cum ar fi: reglarea metabolismului, îmbunătățirea digestiei, menținerea densității osoase și efect anti-îmbătrânire.
  • Uleiul de dovleac – ideal pentru supe cremă și sosuri, acest ulei este bogat în nutrienți importanți pentru organism și are beneficii atât pentru sănătatea, cât și pentru frumusețea ta: este benefic pentru sănătatea mintală și stimulează creșterea părului.
  • Uleiul de nucă – nu este recomandat pentru gătit, ci pentru salate și este o sursă importantă de vitamina C. Acest ulei susține elasticitatea arterelor, îmbunătățind circulația sângelui și contribuie la înfrumusețarea și menținerea sănătății tale.

 

Se mai utilizează în salate, pentru marinarea cărnii sau pentru preparate din bucătăriile internaționale și uleiuri deosebite, cum ar fi: ulei din sâmburi de struguri, de susan, de arahide și ulei de migdale.

Desigur, pentru o alimentație echilibrată, uleiurile vegetale trebuie consumate cu moderație și integrate în preparate, care aduc beneficii sănătății tale.