Legumele colorate, esențiale pentru o alimentație diversificată - Natur House

Legumele colorate, esențiale pentru o alimentație diversificată

Adesea se spune că cea mai sănătoasă farfurie este o farfurie ”colorată”. Bineînțeles, acest lucru nu se referă la culoare farfuriei ca atare, ci la alimentele care se regăsesc în dieta zilnică, în special atunci când vine vorba despre mesele principale ale zilei. Având o alimentație diversificată, îi asiguri organismului toți nutrienții de care are nevoie, acesta fiind motivul pentru care este bine să consumi alimente din toate grupele alimentare, dar în proporții diferite.

Revenind la culoarea alimentelor din farfurie, în special la culoarea legumelor (dată de fitonutrienții din compoziția lor), dacă te-ai întrebat vreodată de ce este nevoie să consumi alimente divers colorate și ce beneficii oferă acestea pentru sănătate, iată câteva repere care te pot ajuta să îți alcătuiești mai ușor meniul zilnic.

Legumele verzi

Sunt o sursă foarte bună de vitamine și minerale, sunt bogate în vitamina K și glucosinol – ambele de o importanță deosebită pentru organism – și au un conținut mare de clorofilă. Despre clorofilă am învățat cu toții la școală că are un rol important în procesul de fotosinteză, dar clorofila este eficientă și pentru a proteja organismul împotriva agenților cancerigeni.

Anghinarea – este bogată în vitamina C, fibre alimentare, acid folic, magneziu, vitamina K și săruri de potasiu. Anghinarea sprijină buna funcționare a ficatului și tratează diferite afecțiuni digestive. Detoxifică ficatul, are efect diuretic și scade nivelul colesterolului din sânge.

Fasolea verde – conține numeroși nutrienți esențiali pentru sănătate (proteine, fibre alimentare, calciu, fier) și puține calorii. Contribuie la combaterea afecțiunilor cardiovasculare, reglează glicemia și reduce riscul de obezitate.

Dovleceii – oferă un aport important de vitamine (B1,B6,C), potasiu și mangan. Printre substanțele nutritive pe care le conțin se mai numără aciul folic, zincul, fierul, calciul, vitaminele A și K. Se digeră foarte ușor, iar conținutul ridicat de luteină contribuie la protejarea vederii și reducerea riscului de infecții.

Sparanghelul – conține retinol, acid ascorbic, niacină, tocoferol, potasiu, fosfor și fier. Acidul asparagim, în combinație cu mineralele, conferă sparanghelului proprietăți diuretice. De asemenea, conține și inulină, un carbohidrat care este digerat de bacteriile care pot ataca organismul. Calmează durerile reumatice, ameliorează tulburările digestive și este chiar și un sedativ ușor.

Varza – conține mai multă vitamina C decât portocalele, este bogată în fitonutrienți și are puține calorii. În plus, are un conținut semnificativ de potasiu, calciu și magneziu.

Broccoli – are un conținut bogat în vitamine, săruri minerale și glucide. În schimb, conține foarte puține grăsimi, fiind ideal pentru dietele de slăbire. Broccoli are un conținut de calciu aprope la fel de mare ca al laptelui .

Castraveții  – sunt legume cu un conținut ridicat de apă, sunt bogați în vitamine și minerale și se numără printre alimentele despre care se spun că au calorii negative. Este indicat persoanelor care au retenție de apă sau suferă de afecțiuni cardiovasculare.

Mazărea – este o sursă importantă de vitamina K, vitamina B6 și acid folic, substanțe esențiale pentru combaterea osteoporozei și arterosclerozei. Printre beneficiile sale se numără reglarea digestiei, reducerea nivelului de colesterol și al zahărului din sânge.

Prazul – conține un antioxidant numit kampferol, care protejează vasele de sânge, precum și alicină, care stimulează sinteza oxidului nitric, responsabil cu scăderea tensiunii arteriale. Datorită conținutului de sulf, inhibă dezvoltarea virusurilor, bacteriilor și fungilor.

Spanacul – previne și tratează anemia și este util în procesul de detoxifiere al organismului. Conține iod, magneziu, fier, zinc, mangan, precum și vitamine din complexul B. Are proprietăți activatoare asupra metabolismului lipidic.

legume-rosii-gogosar

Legumele roșii

Acestea sunt bogate în antocianină și licopen, precum și în antioxidanți care pot preveni apariția unor afecțiuni grave, degenerarea celulară și problemele de circulație.

Gogoșarii – conțin bioflavonoizi, care au proprietăți puternic antioxidante și combat carențele de calciu. În plus, reduc riscul apariției cheagurilor de sânge.

Roșiile – sunt recunoscute pentru nivelul ridicat de licopen, care reduce apariția cancerului, în special a cancerului de sân, a cancerului oral, cervical și a cancerului de stomac. Roșiile conțin și acid clorogenic, precum și acid coumaric, pentru a proteja organismul împotriva substanțelor carcinogene, care rezultă în urma fumatului.

Sfecla – este utilizată ca adjuvant în tratarea bolilor hepatice și a bolilor de sânge. Energizează organismul și reduce procese de îmbătrânire.

Ridichiile – fiind o excelentă sursă de vitamine și minerale, sunt indicate în regimurile de slăbit. În compoziția lor se regăsesc sulfuri, ca de exemplu glucozinolatele cu acțiune anti-microbiană și izotiocinatele de benzil. Ridichiile ajută la purificarea și detoxifierea sângelui.

Legumele portocalii

Aceste legume au o concentrație ridicată de substanțe antioxidante, printre care vitamina C, bioflavonoidul și carotenoidul. De asemena, conțin fitonutrienți care au rolul de a bloca celulele tumorale.

Morcovii – au un conținut ridicat de vitamina A, îmbunătățesc vederea și  încetinesc procesul de îmbătrânire. Morcovii conțin cumarină, o substanță care previne formarea cheagurilor de sânge și contribuie la creșterea imunității.

Dovlecii – conțin puține calorii și sunt o sursă foarte bună de vitamina A, vitamina C, magneziu și fibre alimentare. Toate aceste substanțe contribuie la susținerea sistemului imunitar și protejării organismului împotriva acțiunilor radicalilor liberi.

Cartofii dulci – snt bogați în vitamina A, care are un puternic efect antiinflamator și acționează eficient asupra bacteriilor care cauzează problemele pielii, în special acneea.

Legumele albastre/violete

Conțin resveratrol, care este esențial pentru sănătatea inimii. Aceste legume ajută la eliminarea celulitei, susțin sănătatea pielii, părului și unghiilor.

Fasolea neagră – conține foarte multe fibre, jumătatea din doza zilnică recomandată, precum și cantități ridicate de folați. Scade colesterolul și ajută la întărirea sistemului imunitar. Este recomandată persoanelor depresive sau care suferă de anxietate.

Varza roșie – este una dintre cele mai bune surse de glucozinolate, antocianini, fibre și minerale. Datorită conținutului de potasiu și vitamina K, ajută la menținerea sănătății cardiovasculare și a sistemului osos.

Vinetele – au importanta capacitate de a reține substanțele grase, ajutând oragnismul să digereze alimentele sau mesele grele. Conțin nasunin, un fitonutrient care protejează lipidele din membranele celulelor creierului.

Ceapa roșie – este un puternic antiinflamator și analgezic, calmând durerile reumatice și pe cele cauzate de gută. Datorită cantității mare de flavonoizi, este recomandată pentru persoanele care suferă de afecțiuni cardiovasculare.

După cum se poate observa, o farfurie cât mai colorată, cu multe legume care oferă numeroase beneficii sănătății reprezintă baza unei alimentații echilibrate. Așadar, nu te sfii să adaugi cât mai multă culoare meselor zilnice.