Citricele – sursă de vitamine și energie - Natur House
citricele ca sursă de vitamine

Citricele – sursă de vitamine și energie

Dintre toate fructele prietenoase cu silueta, citricele sunt, cu siguranță, unii dintre cei mai buni aliați ai noști atunci când punem în balanță toate beneficiile pe care le oferă organismului. Ele ne oferă energie din plin și contribuie la întărirea sistemului imunitar, fiind recomandate în special în perioadele în care suntem vulnerabili și predispuși la boli sezoniere.

Surse importante de vitamina C

Citricele sunt cultivate încă din cele mai vechi timpuri, fiind recunoscute pentru efectele uimitoare pe care le au asupra sănătății, atât fizice, cât și mentale. Aceste fructe, dupa cum sugerează și numele, sunt extrem de bogate în vitamina C, care inhibă daunele pe care radicalii liberi îi pot provoca organismului, fiind și un puternic antioxidant.

Vitamina C este o componentă esențială pentru funcționarea corectă a celulelor nervoase ale ochiului, protejând astfel sănătatea ochilor. În plus, citricele sunt indicate și în dietă, deoarece ajută la prevenirea obezității și oferă protecție organismului împotriva diabetului de tip 2.

Nu în ultimul rând, nu trebuie trecut cu vederea nici efectul pe care citricele îl au asupra sistemului nervos, deoarece te ajuta să treci mai ușor peste perioadele stresante. De exemplu, linaloolul și compușii aromatici care se regăsesc în lămâi ajută la scăderea nivelului de stres, oferă o senzație de energie și de prospețime.

Citiricele se consumă în stare proaspătă sau sub formă de suc proaspăt stors, însă trebuie să ții cont de faptul că ele conțin, totuși, și zaharuri, așa că trebuie să limitezi consumul citricelor sub formă de suc.

Proprietățile benefice ale lămâilor

Lămâile constituie o materie primă principală pentru industria farmaceutică. Deși este un fruct acid, lămâia ajută, de fapt, la eliminarea disconfortului gastric. Bogate în vitamina C, lămâile sunt recomandate pentru tratarea gripei și răcelii. Lămâile sprijină sistemul imunitar și prin alte vitamine pe care le conțin, ca de exemplu vitamina A și vitamine din complexul B.

Lămâile au efecte pozitive și pot ameliora sau trata diferite afecțiuni sau simptome ale acestora, precum indigestiile, stările febrile, reumatismul sau tulburările respiratorii. Consumul de lâmâi este indicat inclusiv persoanelor hipertensive, deoarece acestea conțin și potasiu. Nu în ultimul rând, lămâile stimulează instalarea unei stări generale de relaxare, te ajută să reduci stresul psihic și pot fi de ajutor chiar și în cazul persoanelor depresive.

Portocalele – efect antioxidant

Portocalele sunt bogate în vitaminele C, P, B și E, dar conțin și fosfor, magneziu și potasiu. Portocalele contribuie la întărirea sistemului imunitar și ajută la scăderea nivelului de stres din organism. De aceea, dacă ai un serviciu solicitant, o portocală poate fi o gustare care te încarcă imediat de energie. De asemenea, portocalele sunt indicate și elevilor sau studenților în perioada examenelor școlare.

Fiind o sursă bogată în antioxidanți, portocalele te ajută să combați efectele dăunătoare pe care radicalii liberi le pot provoca organismului. Pe lângă faptul că portocalele contribuie la creșterea imunității, ele ajută și la menținerea sănătății ochilor, iar acizii folici din compoziția lor contribuie la buna funcționare a creierului și a altor organe vitale din organism. Este unul din motivele pentru care femeile însărcinate sau cele care își doresc să rămână însărcinate nu are trebui să neglijeze prezența acestui fruct în dieta lor.

Mandarinele îmbunătățesc circulația sângelui

Dacă obișnuiești să consumi mandarine, aceste fructe îmbunătățesc circulația sângelui la nivelul capilarelor și cresc puterea de rezistență a organismului împotriva bolilor. Mandarinele ajută și la scăderea tensiunii arteriale în cazul persoanelor hipertensive, deoarece au un conținut ridicat de potasiu.

Aceste fructe au și un conținut ridicat de flavonoide,care sunt recunoscute pentru proprietățile lor anticancerigene. Flavonoidele sunt niște antioxidanți care neutralizează radicalii liberi și care ajută la prevenirea formării cheagurilor de sânge.

Datorită conținutului de fibre, mandarinele ajută la scăderea nivelului colesterolului ”rău” din organism și reduc riscul de obezitate. De asemenea, dacă mănânci mandarine, acestea ajută la absorbția fierului în organism și stimulează regenerarea celulară.

Grepfruitul  – de ajutor în dietă

La fel ca toate celelalte citrice, grepfruitul asigură organismului energie, datorită conținutului ridicat de vitamina C, reduce simptomele răcelii, amelioreaza simptomele astmului și reduce riscul apariției bolilor cardio – vasculare. Conține și uleiuri esențiale, ca de exemplu limonenul, care are efecte anticancerigene, vitamina B5 și vitamina A. Pectina, o fibră solubilă care se găasește în fructul de grepfruit, scade nivelul colesterolului și menține sănătatea sistemului vascular. Grepfruitul roșu conține și licopen, care previne acțiunea distructivă a colesterolului «rău» asupra pereților vaselor de sânge.

În plus, grepfruitul conține și minerale: calciu, acid folic, fosfor si potasiu. Dacă alegi să consumi acest fruct sub forma de suc, te vei bucura de toate beneficiilor vitaminelor și mineralelor pe care le conține, însă nu și de acțiunea fibrelor care se pierd.

Iată de ce, dintr-o alimentație echilibrată nu pot lipsi citricele, indiferent de anotimp, deoarece îți oferă o mulțime de beneficii fără a avea un conținut caloric ridicat. Mai ales dimineața, dacă vrei o doză de energie, un fruct poate fi o gustare potrivită între mese.