Ce înseamnă să mănânci cu moderație chiar și atunci când nu ești la dietă? - Natur House
cum să mănânci cu moderație

Ce înseamnă să mănânci cu moderație chiar și atunci când nu ești la dietă?

Cine a urmat sau urmează o dietă știe că nu este atât de ușor să pierzi în greutate doar prin faptul că mănânci mai puțin și faci mai multă mișcare. În unele cazuri, se întâmplă ca toate kilogramele pe care le-ai pierdut să fie puse la loc după dietă.

Aici intră în discuție fraza clasică „mănâncă totul cu moderație”. Cu toate acestea, după ani întregi în care ai încercat diferite diete, să treci de la dietă la alimentația moderată poate fi o provocare. După ce te-ai obișnuit să respecți un plan alimentar bine pus la punct, se poate întâmpla să nu acorzi atenție indicatorilor care îți semnalează senzația de foame sau de sațietate.

Cum să ai o alimentație echilibrată?

Atunci când acordăm atenție alimentelor pe care le mâncăm și cantităților consumate, fără să avem parte de alte distrageri și fără să mâncăm din obișnuință, putem spune că ne concentrăm pe găsirea unui echilibru în alimentație. Asta înseamnă să nu mănânci mereu pe fugă, în fața televizorului sau cu ochii în telefon și să savurezi fiecare masă. Când îți crești gradul de conștientizare și apreciezi cu adevărat alimentele pe care le consumi, vei înțelege mai bine care sunt acele alimente care într-adevăr îi oferă corpului nutrienții de care are nevoie.

Dacă te bucuri de mâncarea pe care o consumi și nu te concentrezi doar pe un set predeterminat de reguli, atunci nu vei avea tentația să alternezi perioadele în care te afli la dietă cu cele în care consumi alimente în mod necontrolat, fără să acorzi atenție numărului de calorii sau cantităților de alimente pe care le introduci în meniul zilnic. În plus, alimentele „rele” (bogate în calorii, grăsimi, zaharuri și sare) își pierd atracția atunci când nu se mai află în afara limitelor trasate, iar alimentele sănătoase și naturale devin mai atractive pentru că te simți bine atunci când le consumi, nu pentru că te simți obligat să le incluzi în dietă.

Trebuie să ai încredere că ai capacitatea de a controla ceea ce mănânci și că nu lași mâncarea să îți controleze obiceiurile alimentare și emoțiile. Mâncarea nu trebuie să fie niciodată o sursă de stres, pentru că atunci intervine mâncatul emoțional, atunci când simți nevoia să mănânci nu pentru că îți este foame, ci ca un mecanism de apărare în cazul situațiilor stresante. Fă pași mici și vei vedea că totul nu va mai părea atât de copleșitor, ci vei dezvolta o relație sănătoasă cu alimentele. De asemenea, este important să apelezi la ajutorul unui specialist în nutriție care să te ajute să treci peste această perioadă. De altfel, metoda Natur House presupune și o etapă de menținere, pe parcursul căreia vei învăța cum să te adaptezi la alimentația zilnică și fără să te afli la dietă.

Ascultă-ți intuiția în privința alimentației

Corpul nostru știe de ce are nevoie. Dacă îi oferi alimente calitative din punct de vedere nutrițional, fără aditivi în exces,  corpul se va „reprogramaʺ în mod natural să aibă nevoie de alimente sănătoase. Conceptul de alimentație intuitivă se bazează pe faptul că asculți semnalele pe care ți le transmite corpul. Mănâncă atunci când îți este foame și lasă mâncarea în farfurie dacă te simți sătul. Dacă înveți să interpretezi indiciile pe care ți le transmite corpul, cu timpul te vei obișnui să consumi porții corespunzătoare, chiar și fără să numeri caloriile. Astfel, îți va fi mult mai ușor să menții o greutate sănătoasă.

Ce înseamnă să mănânci cu moderație?

Mâncatul cu moderație înseamnă să ai o alimentație echilibrată tot timpul sau cel puțin în majoritatea timpului. Unele persoane își stabilesc reguli în această privință, de exemplu să consume alimente sănătoase 80% din timp și să își permită și alimente mai puțin sănătoase în rest. Însă stabilind astfel de reguli, nu vei reuși să te alimentezi sănătos în mod conștient, ci vei face acest lucru tot din obligație, așteptând zilele în care îți permiți să „trișeziʺ.

În schimb, majoritatea meselor și gustărilor pe care le consumi ar trebui să presupună selectarea unor alimente de calitate și nutritive din toate grupele de alimente cum ar fi fructele și legumele, cerealele integrale, proteinele slabe, leguminoasele, nucile și semințele.  Făcând aceste alegeri sănătoase în mod conștient și fără să ai aceeași mentalitate „de dietăʺ, aceste alimente vor deveni cu adevărat o plăcere, nu doar o obligație.

Nu în ultimul rând, nu trebuie să te simți vinovat atunci când îți permiți câte o mică abatere, dacă acest lucru nu devine un obicei frecvent. Important este ca majoritatea alegerilor alimentare pe care le faci să fie sănătoase, să îți ofere toți nutrienții de care ai nevoie și să te ajute să te simți bine în pielea ta.