Mirodeniile de pe raftul tău

Mirodeniile de pe raftul tău

Pentru a da gust mâncării știm că și tu îți folosești mirodeniile din bucătărie, că încerci să descoperi noi combinații.
Pentru a face mâncarea și mai gustoasă ți-am pregătit mai jos câteva mirodenii care nu trebuie să-ți lipsească din bucătărie.

Busuiocul
Cel mai bun aliat al pastelor. Adaugă în paste puțin busuioc și te vei bucura de o explozie de plăcere. De asemenea, folosește-l în sosurile roșii și chiar și pe pizza.
Busuiocul poate fi folosit și proaspăt. Aroma lui inconfundabilă completează perfect orice salată sau desert în stil indian.


Cimbrul
Puțin iute și cu o tentă de mentol, cimbrul echilibrează orice mâncare tradițional românească.
Gospodinele îl folosesc sub formă uscată. Ceea ce găsim pe rafturile din marile lanțuri de magazine este cimbru la pliculeț care se folosește pentru prepararea cărnurilor și a produselor pe bază de carne.
Ceea ce nu este foarte cunoscut este faptul că cimbrul proaspăt de gradină nu face echipă tocmai bună cu preparate din carne pentru că le dă un gust amărui. De aceea, cimbrul din grădină se potrivește cu mâncărurile de legume.

Dafinul
Frunzele de dafin, sau cunoscut sub numele de Laur, este celebru pentru parfumul intens al frunzelor. Gustul pe care îl transferă mâncării este ușor amărui, mai ales când acestea sunt sfărâmate.
Acestea se folosesc doar pentru a da un plus de aromă mâncării în general cu legume. În general ele se scot înainte de a fi servită.


Levănțică
Poate că ești obișnuit cu această plantă din industria parfumurilor sau ca plantă ornamentală de apartament. Dar ce nu știai este că pe lângă succesul pe care îl are în parfumuri, această plantă este folosită pentru aromatizarea uleiurilor sau oțeturilor. Mai mult, le poți folosi în decorarea deserturilor pentru că oferă un parfum irezistibil.


Boabele de muștar
Din ce în ce mai des descoperim că în preparatele de zi cu zi avem boabe de muștar. Ele sunt foarte gustoase în combinație cu carne sau în murături. Se folosesc pentru că oferă un gust iute, iar aroma lor se face simțită abia după ce este zdrobit. Un lucru foarte important despre boabele de muștar este că pudra obținută prin zdrobirea bobului trebuie combinat numai cu apă rece, pentru că numai astfel se poate păstra gustul în întregime. Combinarea cu apă caldă ii va distruge gustul iute și va lăsa bobul fără aroma specifică.

Aparent toate mirodeniile sunt niște ingrediente simple care aduc plus valoare mâncării. Însă diferența dintre o masă bună și o masă gustoasă este făcută de aceste mirodenii.
O cunoaștere fundamentală a acestor mirodenii care amplifică gustul poate eleva chiar și cel mai simplu preparat sau poate adăuga o noua dimensiune felului de mâncare.