Depresia de toamnă - mit sau realitate?

Depresia de toamnă – mit sau realitate?

Ți-a dispărut brusc zâmbetul de pe buze și nu te mai poți bucura de viață cum o făceai odinioară? Te întrebi de ce neliniștea, anxietatea și somnul agitat au reușit sa își facă loc în rutina ta? Tranziția de la vară, la toamnă, ar putea fi răspunsul care explică aceste stări, această schimbare a anotimpurilor se mai numește și depresie de toamnă.
Cauza apariției depresiei de toamnă este de natură psihologică. Dacă după trecerea sărbătorilor de iarnă suntem optimiști și așteptăm cu nerăbdare vara, atunci toamna înțelegem că în curând trebuie să ne pregătim pentru sezonul rece al anului și acest lucru acționează negativ asupra unor oameni. În plus, stresul cotidian și perturbarea regimurilor de somn și odihnă se fac simțite în această perioadă.
Un alt motiv semnificativ al apariției depresiei de toamnă este dereglarea ritmului circadian, care reprezintă scurtarea zilelor și pierderea din intensitate a luminii solare, moment în care depresia de toamna are toate șansele să se instaleze în viața ta.
De asemenea, timpul de afară rece și umed nu este pe plac multor oameni, mai ales după o vară fierbinte, iar schimbarea aceasta bruscă este un mini șoc pentru starea interioară a oamenilor.

Acum că am aflat că depresia de toamnă nu este pe departe un mit, dar o realitate prezentă în viața noastra, haide să discutăm despre cum să-ți recâștigi vitalitatea și buna dispoziție.

Plimbă-te și înconjoară-te cu lumină
Nu neglija plimbările într-o zi însorită. În mod ideal, trebuie să te plimbi cel puțin două ore pe zi.
Dacă acest lucru nu este posibil, asigură-te că locuința ta are întotdeauna o iluminare puternică. Este demonstrat că lumina, indiferent de sursă, îmbunătățește starea de spirit.


Fă sport sau orice exerciții sportive
Sportul regulat face ca organismul să producă serotonină – așa-numitul hormon al fericirii, în plus, atunci când faceți exerciții fizice, nivelul hormonului stresului scade. De asemenea, în timpul antrenamentului, o persoană începe să respire profund și corect, iar exercițiile de respirație sunt unul dintre cele mai bune sedative. Prin inspirația profundă a oxigenului și expirația lentă, se formează dioxid de carbon, care are efect anti-anxietate.


Atenție la alimentație
În perioada de tensiune nervoasă, nevoia de vitamine B crește de cinci ori. Prin urmare, meniul tău trebuie să conțină cereale integrale, legumele cu frunze verzi, lapte, fasole și mazăre. În cazul în care organismului nu îi este suficientă cantitatea de vitamine B din alimentele pe care le consumi, este recomandată utilizarea unui supliment alimentar care oferă corpului vitamine din complexul B, ca de exemplu Mivinat Mega B 100.


Dormi suficient
Somnul este necesar pentru ca organismul să-și recapete forțele. Dacă nu te odihnești suficient, atunci orice stimul din exterior va acționa negativ asupra ta. Majoritatea oamenilor au nevoie de 6-8 ore de somn, dar asta nu este o regulă, depinde în mare parte de caracteristicile individuale ale fiecăruia.
Este recomandat să te culci înainte de ora 12, iar dacă nu te poți relaxa, așa încât să adormi devreme, încearcă să detensionezi organismul cu un ceai de calmare cu efect relaxant pentru sistemul nervos. Infunat Relax este o soluție potrivită.
Dacă simptomele depresiei de toamnă nu sunt de scurta durata, dar continuă pentru o perioadă lungă să îți facă viața neplăcută, cauza poate fi alta decât depresia de toamnă, de exemplu tulburările hormonale. În acest caz, nu trebuie să amâni consultația la medicul specialist.

Treci acum prin depresia de toamnă? Nu ceda influenței factorilor externi, încearcă să lupți cu această stare și nu lăsa toamna să treacă inutil, dar folosește timpul cu folos pentru tine și corpul tău.