Alimente care te ajută să reduci stresul - Natur House
alimente anti-stres

Alimente care te ajută să reduci stresul

În prezent, stresul este unul dintre cei mai temuți dușmani pentru sănătate. Pe lângă faptul că ne dă o stare emoțională proastă, în timp, stresul ne poate îmbolnăvi. Stresul este factor de risc în numeroase afecțiuni: hipertensiune arterială, obezitate, atac de cord, accident vascular cerebral, diabet sau alergii. Există însă anumite alimente, care nu numai că sunt sănătoase, însă te ajută și să lupți împotriva stresului.

Peștele (în special somonul, tonul, heringul, macroul, sardinele, somnul sau scrumbia) este un aliment bogat în acizi grași omega 3 despre care se știe că reduc anxietatea, reglează activitatea hormonilor de stres și te feresc de bolile cardiovasculare. Acizii omega 3 combat inflamația, scad colesterolul rău și trigliceridele, împiedică depunerea grăsimilor pe artere. În plus, peștele conține vitamine din complexul B, care ajută corpul să producă serotonină. De asemenea, vitaminele B6 și B12 previn depresia. Pe lângă pește, semințele de dovleac, chia și nucile sunt de asemenea alimente bogate în acizi grași omega 3.

Avocado este un fruct care conține doi factori antistres foarte eficienți: potasiul și grăsimile monosaturate. Aceste grăsimi reduc tensiunea arterială și țin depresia departe. În plus, ajută creierul să fie mai receptiv la serotonină.

Ciocolata neagră te ajută să scapi de stres, cel puțin dacă e să dăm crezare unui studiu efectuat recent în Suedia. Ciocolata neagră de calitate conține multă cacao, care stimulează secreția unor substanțe ce acționează asupra zonelor din creier responsabile cu relaxarea. Atenție însă, pentru că nu trebuie să exagerezi cu porțiile atunci când vine vorba despre acest desert delicios.

Ardeiul gras roșu este foarte bogat în vitamina C, care ajută la reglarea tensiunii arteriale, în special în cazul situațiilor stresante. Pe lângă ardei gras, poți include în dieta ta și alte alimente bogate în vitamina C, ca de exemplu pătrunjelul, broccoli, kiwi, căpșuni, portocale, roșii sau varză de Bruxelles.

Carnea de curcan nu este indicată numai în cura de slăbire. Conține triptofan, un aminoacid esențial cu efect antidepresiv. Carnea de curcan conține și seleniu, care ajută la creșterea nivelului de serotonină, așa că poți alege această carne slabă pentru a ține sub control aportul de grăsimi și caloriile.

Legumele verzi, în special broccoli sau spanacul sunt pline de vitamine din complexul B, despre care se știe că joacă un rol esențial în reglarea emoțiilor, te ajută să combați depresia și anxietatea. Aceste legume, printre care salata, sparanghelul sau varza sunt bogate în magneziu, un element care ne menține calmi și relaxează musculatura. Ideal este ca în fiecare zi să consumi cât mai multe legume și verdețuri.

Migdalele și nucile sunt bune atunci când ai nevoie de o gustare rapidă. Sunt bogate în vitaminele B și E, dar și în magneziu și zinc, minerale indispensabile în lupta împotriva stresului. Oleaginoasele sunt bogate în grăsimi bune, însă conțin și multe calorii, asa că trebuie să consumi numai porții moderate din aceste alimente.

Afinele sunt bogate în antioxidanți, printre care și vitamina C, așa că au puterea de a proteja organismul împotriva efectelor nocive ale tensiunii psihice. Când suntem stresați, corpul are nevoie de mai mulți antioxidanți pentru a-și desfășura activitatea. Savurează afinele alături de un iaurt degresat dimineața sau simple, ca gustare. Au puține calorii și sunt sărace în zahăr, deci nu pun silueta în pericol.

Ce alimente să eviți atunci când ești stresat

Dacă treci printr-o perioadă tensionată, ar fi bine să eviți anumite alimente. La loc de frunte pe lista alimentelor de evitat se află alimentele și băuturile care conțin cafeină, deoarece această substanță contribuie la apariția anxietății și la intensificarea stresului.

Nu consuma alimente și băuturi bogate în zahăr, deoarece stimulează secreția de insulină și împiedică glandele suprarenale să își îndeplinească funcția.

Evitând aceste alimente, nu te vei simți stors de energie și nici nu vei intensifica senzația de stres pe care o resimte organismul, atât fizic, cât și psihic.